Gândurile unui an nou, și cele vechi adunate

Anul 2021 deja a sosit în unele locuri, strecurându-se peste planetei. Curând are să ajungă în Hawaiii și are să fie 2021 peste tot în lume, iar 2020 va fi gata.

Ei bine, a fost un an. În orice caz, un fel de an.

Când verișoara mea Helen și cele două surori ale ei au ajuns într-o tabără de refugiați la finalul celui de Al Doilea Război Mondial, după ce supraviețuiseră Holocaustului prin noroc și curaj, nu aveau niciun act. Oamenii ce le-au făcut atunci documentele le-au sugerat să își modifice vârsta, să spună că sunt cu cinci ani mai tinere. deoarece Naziștii le furaseră cinci ani din viață, iar aceasta era singura lor șansă de a-i obține înapoi. Nu au considerat războiul parte din viața lor.

Aproape că aș punea face și eu la fel cu 2020. Să îl exclud pur și simplu din rândul anilor din viața mea. Dar aș regreta să vărs magia odată cu lăturile: am fost unele lucruri plăcute, unele dintre ele minunate, la un loc cu cele oribile.

Privind în retrospectivă, cele mai grele momente au fost morțile, ale prietenilor sau ale rudelor, pentru simplul fapt că s-au întâmplat. Aflam de ele, prin mesaje sau la telefon, apoi deveneau trecut. Înmormântări pentru care aș fi zburat cale lungă nu s-au mai ținut și nimeni nu s-a mai dus nicăieri: despărțirile și sprijinul reciproc, îmbărțișările și lacrimile și poveștile împărtășite despre decedat, niciuna dintre acestea nu s-a mai întâmplat.

Momente cele mai grele pentru mine personal au însmnat adâncirea în întuneric mai mult decât mă mai adâncisem vreodată, știind că eram singur și că nu aveam nicio altă opțiune, decât să trec prin toate, în fiecare zi, în fiecare oră, în fiecare minut.

Momentele cele mai bune au fost momentele de prietenie, cele mai multe la distanță, și înceata apreciere a pământului și a cerului, a spațiului și a timpului. În februarie 2020 regretam faptul că știam deja unde aveam să fiu și ce aveam să fac în fiecare zi a următorilor trei ani. Acum că am fost forțat să îmbrățișez haosul și imprevizibilul, învățând totodată să apreciez lenta succesiune a zielelor atunci când stai pe loc în timp ce anotimpurile se schimbă. Vedeam un apus diferit în fiecare seară. Nu mai reușisem să stau în același loc, sau măcar în aceeași țară, pentru nouă luni de când... ei bine, probabil de când scriam Zei Americani în anul 2000. Iar acum am ajuns să stau pe loc.

Am purtat conversații cu oameni pe care îi prețuiesc. Unele dintre ele le-am purtat pe Zoom și au fost înregistrate. Iată două conversații din care simt că am învățat cel mai mult. Le-am pus aici în speranța că v-ar putea învăța și pe voi ceva său că v-ar putea aduce confort. Prima este o conversație cu fizicianul nuclear și autorul Carlo Rovelli, moderată de Erica Wagner, despre artă și știință, literatură, viață și moarte:

Cea de-a doua a fost organizată de Universitate din Kent. Se numește Portretizare contemporană și imaținație medievală: Un artist în conversație cu publicul său (Contemporary Portraiture and the Medieval Imagination: An Artist in Conversation with Her Sitters) și este despre artă, cred, dar este o conversație între foastul Arhiepiscop de Canterbury Rowan Williams, artista Lorna May Wadsworth și mine, moderată de Dr Emily Guerry, care deraiază într-o sumedenie de locuri. Cred că este o conversație despre portrete, dar se simte ca și cum adresează mult mai multe pe parcurs.

Fiecare conversație are în jur de o oră și, după cum am spus, am învățat atât de multe din ambele.

La finalul lui aprilie, pe insula Skye, am comandat un telescop și am descoperit  că „amurgul astronomic” -- momentul acela în care este suficient de întuneric cât să poți vedea stelele -- nu avea să vină până la finele lunii iulie. Soarele nu apunea până la ora zece sau zece și jumătate. Și chiar și atunci când apunea, nu se întuneca destul. Abia în a doua parte a lui august cerul a început să se umple de stele.

Fiica mea Maddy a venit să stea cu mine în noiembrei și a fost amuzată să afle ce lucruri mă fascinau acum: pietrele, în special cele mutate de oameni de acum sute sau mii de ani, cerul, norii și, în nopțile lungi și reci de pe Skye, stelele ce îmi lipsiseră în timpul verii. Nu există lumini stradale unde locuiesc eu, nicio lumină pe o rază de câteva mile. Zilele de iarnă de aici sunt întunecate, așa cum nopțile de vară sunt luminate. Dar atunci te uiți în sus și...

(Toate aceste fotografii au fost realizate cu un Pixel 5 în modul Astrophotography. Știa ce face.)

Nu voiam să returnez stelele, apusurile sau pietrele pentru a nu mai socoti 2020 ca fiind un an real. Nu aș returna nici măcar morțile: fiecare viață este prețioasă și fiecare prieten sau membru al familiei pierdut ne rănește pe toți. Dar fiecare deces m-a făcut să realizez cât țineam la cineva, cât de interconectate ne sunt viețile. Fiecare moarte m-a făcut să sufăr și știam că sufeream alături de mulți alți oameni, oameni pe care în cunoșteam și pe care nu îi cunoșteam, care pierduseră și ei pe cineva apropiat.

Aș renunța la adâncirea în întuneric, dar îmi seama că nimeni nu a trecut prin 2020 fără nicio rană. Poate că poveștile noastre sunt unice, însă niciunul dintre noi este singur în suferința sau durerea sa.

Dacă am învățat ceva în anul 2020, am învățat că toate acestea -- civilizația, oamenii, lumea -- sunt mult mai fragile decât credeam. Și că fiecare dintre noi va trece prin toate acestea ca parte din ceva mai mare decât suntem. Suntem parte a umanității. Trăim pe planeta asta de câteva milioane de ani -- specia noastră în special există de cel puțin două sute de mii de ani. Suntem foarte isteți și capabili să ieșim din probleme. Și suntem foarte inconștienți și capabili să ne facem singuri probleme din care vom putea sau nu să ieșim. Putem intui tipare în tablouri imense și complicate și ne putem imafina tipare în care nu există decât haos și accidente.

Iar aici, haideți să adunăm toate mesajele de Anul Nou pe care le-am scris înainte:

Acesta este din 2014:

Acum cincisprezece ani, scriam:

Fie ca anul ce vine să îți fie plin de magie și vise și nebunie bună. Sper să citești cărți faine și să săruți pe cineva care să crede că ești minunat și să nu uiți să faci și niște artă -- scris sau desenează sau construiește sau cântă sau trăiește așa cum doar tu poți. Și sper ca, pe parcursul anului viitor, să te surprinzi.

Și acum aproape un deceniu am scris,

...Sper să ai un an minunat, să visezi periculos și scandalos, că vei face ceva ce nu va fi existat înainte să o faci, că vei fi iubit și că vei fi plăcut și că vei avea oameni pe care să îi iubești și să îi placi în schimb. Și, cel mai important (căci cred că ne trebuie mai multă înțelepciune și bunătate în lume), sper că, atunci când este cazul, vei fi înțelept și că vei fi mereu bun.

Acum cinci ani, am scris:

Și anul acesta, dorința mea pentru fiecare dintre noi nu este mare, ci una foarte simplă.

Și este după cum urmează.

Sper că în anul ce vine vei face greșeli. 

Pentru că dacă faci greșeli înseamnă că faci lucruri noi, încerci lucruri noi, înveți, trăieși, te miști, te schimbi pe tine și schimbi și lumea. Faci lucruri pe care nu le-ai mai făcut vreodată și, mai important, Faci Ceva.

Așadar asta este dorința mea pentru tine și pentru fiecare dintre noi, și dorința mea pentru mine însumi. Să facem noi greșeli. Să facem greșeli glorioase, uimitoare. Să facem greșeli pe care nu le-a mai făcut nimeni niciodată. Nu te bloca, nu te opri și nu te teme că ceea ce faci nu este destul de bun sau că nu este perfect, indiferent dacă este vorba de artă, de iubire, de muncă, de familie sau viață.

Orice ar fi lucru-l acela pe care te temi să îl faci, Fă-l.

Fă propriile tale greșeli, anul viitor și pentru totdeauna.

Iar aici, ultima dorință postată în 2012, pe când eram terifiat și mă chinuiam să fiu curajos, în backstage-ul unui concert:

Este un An Nou și odată cu acesta vine o oportunitate proaspătă de a nu modela lumea.

Aceasta este așadar dorința mea, o dorință atât pentru mine cât și pentru tine: în lumea ce are să vină, hai să fim curajoși -- hai să pășim prin întuneric fără teamă, să pășim în necunoscut cu zâmbete pe fețe, chiar și dacă va fi nevoie să ne prefacem.

Și orice s-ar întâmpla cu noi, orice am face, orice am învăța, să o facem cu bucurie. Putem găsi bucurie în lumea dacă o căutăm, ne putem bucura în timpul actului creativ.

Așadar aceasta îmi este dorința pentru tine și pentru mine.

Curaj și bucurie.

...

Din 2018:

Fii bun cu tine în anul ce urmează.

Aduți aminte să te ierți și să îi ierți și pe ceilalți. Este prea ușor să fii indignat în ziua de astăzi, atât de greu să schimbi lucruri, să te conectezi și să înțelegi.

Încearcă să îți petreci timpul mai bine: minute, ore, zile și săptămâni pot zbura precum frunzele uscate, fără să lase în urmă nimic, doar timp petrecut fără să fi făcut ceva cu adevărat, sau timp petrecut așteptând ca ceva să înceapă.

Întâlnește oameni noi și vorbește cu ei. Fă lucruri noi și arată-le oamenilor alături de care să te bucuri de ele.

Îmbărțișează prea mult. Zâmbește prea mult. Și, atunci când poți, iubește.

Anul trecut, bolnav și singur în seara de Anul Nou în Melbourne, scriam:

Sper ca în anul ce vine să nu arzi. Și sper să nu îngheți. Sper ca tu și familia ta să fiți în siguranță, să pășiți liberi prin lume și ca locuința ta, dacă ai una, să acolo pentru voi când vă veți întoarce. Sper că, pentru noi toți, în anul ce vine, bunătatea va birui, iar blândețea, umanitatea și iertarea vor fi acolo pentru noi dacă și când vom avea nevoie de ele.

Fie ca Anul Nou să îți fie fericit, iar tu să fii fericit pe parcursul lui.

Sper că în anul ce vine  vei face ceva la care ai visat mereu fără să știi dacă ai putea face sau nu. Pariez că poți. Și sunt sigur că o vei face.

...

Pentru anul acesta... sper că toți vom păși din nou liberi prin lume. Că îi vom revedea pe cei dragi și că îi vom îmbrățișa din nou.

Sper ca anul ce se află înaintea noastră să ne trateze cu blândețe și că vom fi buni unii cu alții, chiar și dacă anul nu va fi.

Micile acte e generozitate, de conversație și conectare pot însemna mai mult cu cei ce le primesc decât am putea crede vreodată. Fă ceea ce poți. Primește bunătatea altora cu grație.

Rezistă. Îndură, stârngând din dinți dacă e nevoie. Fă artă -- sau orice altceva -- dacă poți. Dar dacă ce poți face este să te ridici din pat dimineața, fă asta și fii mândru de ceea ce ai reușit, nu frustrat de ceea ce nu ai reușit.

Amintește-ți că nu ești singur, indiferent cât de mult ar părea să ești uneori.

Și nu uita niciodată că, din când în când, doar atunci când se face cu adevărat întuneric poți vedea stelele.

_______________________________________________________

(această postare a fost postată inițial de Neil pe 31 decembrie 2020)